21. NEPOSTAT
Joi 08 Aprilie 2010
Ora 8:02:17 AM GMT
APA si CIMPUL fara TARANI…
“Apa si Soare. Apa si Pamint. Apa si Cer. Apa si Nori... Apa si Cimp plesnit in flori firave de primavara firava... Apa si Soare. Apa si Raze de Soare Strain...
Liniste de abur tolanita peste cimpurile din fata mea... Ochii mei, calcind timid peste Imaginea Primaverii inca Nerasculate...”
Totul se pregateste, parca, de rascoala, de o rascoala cum nu a mai vazut pamintul romanesc... Apa si Soare... Apa si Noroi... Apa si Cimp fara tarani... Am impresia, ca pamintul s-ar fi dorit lucrat, ingrijit, sapat, pregatit sa hraneasca gurile copiilor de tarani... Orfanii au indestulat Romania peste masura. Cei Pornographic de Indestulati, nu-si traiesc grijile la copiii de mitocani...
Atunci cind plesneste lacul de unghii scump, al vreunei vedete, se organizeaza rapid un Teledon, pentru prostime... Si pe trepte asezate in scene difuze, se aliniaza fesele cele mai vestite, dar si cele mai pomadate ale lumii bune masculine dar si feminine...de prin tirgul boit al Bucurescilor... Vreun moderator – si el celebru si pomadat intre fese isi face numarul, gindind ca nu mai este nimeni, altul ca el... cel nascut la oras, printre masini emailate strident... INIMILE si FESELE acestor creaturi grotesti, bat la unison in aceasta seara, in aceasta tara, pentru victimile vreunui cutremur de pe cine stie ce meridian al globului... Toata lumea-buna, respira greu si naduseste spumant la gusa si la intre fese, pentru copiii altora de aiurea...
Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a mai ‘grijt de soarta milenara... De fapt, la tara nu a mai ramas nimeni... Satele au ramas sa traiasca doar in Imaginatia mea bolnava, care nu poate intelege rostul bauturilor carbogazoase de tip Coca Cola, in preocuparile sterse ale locuitorilor stersi si ei din tabloul satului romanesc... Spurcata “evolutie”... Trista realitate...
In jurul meu, zaresc milioane de guri rinjite si nu inteleg ce le alimenteaza grimasa risului idiot... De ce au ramas aprinse pe pozitia “rinjit “???... Ce-o fi vesel in lumea noastra??... De ce rinjesc gurile cind ochii chipurilor sint plinsi?... Plinsi... Aposi de Tristi si Plinsi... In jurul meu, zaresc milioane de guri rinjite si nu inteleg ce le alimenteaza grimasa risului idiot...
Satul si cimpul au devenit o scena... Rinjetele fara chipuri dar cu ochii plinsi; actori... Cupola cerului; o draperie roasa de catifea scaparata... Butaforie, Carton, Vopsea de Proasta Calitate, Vopsea de Oua de Import, Ochi aposi, chipuri fara identitate... Tuse groase peste cascade de monologuri nescrise, dar jucate de actori care nu au trait niciodata...
..................................................................................................................................................................
Nu-mi aduc aminte de cind am intrat in acest teatru plin de mercur... Dar stiu ca m-au lovit dureros, peste timpane dialogurile abrupte, taioase-n cuburi negre intre actorii aruncati pe scena din lemn de brad... Arhitectul scenograf a incropit-o in graba in:
“Apa si Soare. Apa si Pamint. Apa si Cer. Apa si Nori... Apa si Cimp plesnit in flori firave de primavara firava... Apa si Soare. Apa si Raze de Soare Strain...
Liniste de abur tolanita peste cimpurile din fata mea... Ochii mei, calcind timid peste Imaginea Primaverii inca Nerasculate...”
Luminile fusesera gindite de altcineva... Un inginer-farmacist, care era mai specialist in sunete, decit in lumini... Poate ca din acest motiv de natura fiziologica, nici nu le-am inteles prea bine si de aceea nici nu le voi descrie aici si acum... Luminile...
Ceea ce mi-a atras atentia intr-un mod deoasebt a fost faptul ca, Scena in discutie nu avea Margini, practic nu incepea si nu se termina nicaieri... iar cabinele sufleurilor nu aveau scaunele din lemn de brad ci niste somptuoase fotolii de piele de culoarea laptelui de pasare facut de mama mea, acum doua dimineti... Da! Asta mi-a atras atentia, mai-mai sa-mi scoata ochii din orbite... Da, da... si erau pentru doua persoane cu trupuri intregi.... Nu am inteles, atunci rostul... Mai tirziu,...cu mult mai tirziu, dar atunci, a fost mult prea tirziu...
Scari uriase se inaltau pina la cirpa vopsita a cerului... Scarile nu plecau de nicaieri, si nici nu ajungeau undeva anume stabilit... ci stateau agatate stupid, cam la vreo 20 de palme deasupra ierbii pamintului...de mucava...
Acum nu-mi face bine sa-mi aduc aminte, detaliul acesta... Si oricum, ce rost ar mai avea??... sa-mi reamintesc?? Ce sa fac cu amintirea?... in detaliu... ce sa mai fac cu detaliul?...
..................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
Ciudata piesa mi-a fost dat sa traiesc, sa-i patrund sensurile, sa incerc sa o inteleg, sa mi-o recomand, pentru iernile din ce in ce mai dese, sa o recomand prietenilor, atitia citi mi-au mai ramas... Am cautat cartea pe la anticarii de la Universitate. Mai toti, auzisera de ea, dar nici unul nu o avea la vinzare... Interesant, toti – fara exceptie – nu aveau chipuri, decit ochi aposi, guri stirbe, fara limbi... Desi isi vorbeau in soapta, nu am putut pricepe defel, susurul straniu , plin de afectiune care imbraca generos fatadele Universitatii Bucuresti, colt cu Strada Edgar Quinet, colt cu Arhitectura, colt drept cu Crematoriul CENUSA....si uriasul hangar de grine al Casei Poporului...
Ciudat si numele ei, a piesei ;... APA si CIMPUL fara TARANI…
Dar cea mai ciudata, mi-a ramas amintirea care mi-a strepezit Senzatiile, creionindu-mi acea stare chimica de Neuitat, care te arde insistent-rotund, fara fum lasind in urma doar gramajoare mici de scrum osos, de tutun militar ieftin de dupa razboi…
………………………………………………………………………………………………………………………
Liniste, de abur rubensian, tolanita indecent peste cimpurile din fata mea... Ochii mei, calcind necuriosi peste Marginea unei PRIMAVERI de MERCUR, inca NERASCULAT...
