Gabriel Garcia MARQUEZ – Toamna Patriarhului – La sfirsitul Saptaminii…


La sfîrşitul săptămînii, vulturii se lăsară în balcoanele palatului prezidenţial, distruseră cu ciocul plasele de la ferestre şi răscoliră cu aripile lor timpul încremenit dinăuntru, iar în zorii zilei de luni oraşul se deşteptă din letargia-i de veacuri la adierea unei brize călduţe şi gingaşe ce aducea un iz de mort important şi de putredă grandoare. Abia atunci ne încumetarăm să intrăm fără a lua cu asalt zidurile năruite de piatră fortificată, aşa cum voiau cei mai înverşunaţi, şi fără să smulgem din bala­male, cu boi înjugaţi, porţile cele mari, după cum propu­neau alţii, căci a fost de-ajuns ca cineva să le împingă pentru ca să cedeze cu tot blindajul lor care pe timpurile de glorie ale palatului rezistase bombardelor lui William Dampier.

Parcă am fi pătruns în lumea unei alte epoci, fiindcă aerul era mai uşor în gropile cu dărîmături din uriaşul sălaş al puterii, iar liniştea părea străveche şi lumina decrepită făcea ca totul din jur să se desluşească anevoie. În prima curte, ale cărei dale cedaseră presiunii subterane a buruienilor, văzurăm posturile pustii şi în dezordine ale gărzilor care fugiseră, armele părăsite în rastel, lunga masă de scînduri negeluite cu farfuriile cu resturile prînzului de duminică întrerupt de panică, văzurăm dependinţele în penumbră unde fuseseră cîndva birourile civile, ciupercile pestriţe şi crinii albi printre petiţiile nerezolvate al căror curs obişnuit fusese mai încet decît acela al vieţilor celor mai sterpe, văzurăm în mijlocul curţii cristelniţa unde fuseseră botezate în sfîntul har marţial mai mult de cinci generaţii, văzurăm, în spate, vechiul grajd al viceregilor transformat în garaj, şi printre camelii şi fluturi berlina de pe vremea vacarmului, furgonul de pe timpul ciumei, caleaşca din anul cometei, dricul progresului în cadrul ordinii, limuzina somnambulă a celui dintîi veac de pace, toate în stare bună, sub pînza de păianjen plină de colb şi toate vopsite în culorile drapelului naţional. În curtea următoare, dincolo de grilajul de fier, erau trandafirii ninşi de pulberea lunii la umbra cărora dormeau leproşii în vre­murile de glorie ale palatului, şi se întinseseră într-atît, nefiind îngrijiţi, încît aproape că nu mai rămăsese nici un ungher fără mirosul acela de roze în vălmăşag cu pesti­lenţa ce răzbea pînă la noi din fundul grădinii, duhoarea de la coteţul de găini şi miasma de balegă şi urină fermen­tată de la vaci şi de la soldaţii din biserica de pe timpurile coloniei preschimbată în staul pentru muls…

 

About Andrei D.MITUCA

I am...
Acest articol a fost publicat în Andrei D.MITUCA..., Andreiene..., Aparente care aduna..., Ape Moarte..., Ape Statute..., Ape Vii..., Articol Imprumutat Cuminte..., Articol Propriu..., Comunicare NonVerbala..., Comunicare Verbala..., Comunicare VIZUALA..., CONCEPT Art..., Corinei..., Imagini care Linistesc..., Imagini percepute cu ochii mintii..., ISTORII Profunde..., Locuitorii Padurii fara Rost..., Nimicuri Putrede..., Pentru Abis 1957..., Perceptia Luminii..., Personalitati marcante ale PADURII fara ROST..., Plecaciune cu fringerea Coloanei..., Plecaciune fara fringerea Coloanei..., Politica Bolnava..., Preocuparile PADURII fara ROST.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s